(foto: Edictum Dei)
În ziua de luni 21 aprilie 2025, Papa Francisc a murit. La vârsta de 88 de ani, Jorge Mario Bergoglio a încheiat un pontificat de 12 ani care a încercat să repoziționeze Biserica Catolică într-o lume în schimbare accelerată. A fost un papă al gesturilor, al deschiderii și al păcii, dar și un papă al ambiguităților teologice, al tăcerilor riscante și al concesiilor făcute modernității fluide.
Francisc a venit cu un alt ton: umil, cald, aproape de oameni. A refuzat fastul papal și a îmbrățișat provocarea de a reforma o instituție care nu acceptă ușor schimbarea. A vorbit despre milă și dreptate socială, dar a vorbit prea puțin sau deloc despre sfințenie, păcat și pocăință. Și într-o epocă dominată de haos moral și de conflicte globale, această absență a fost una dureroasă.
Papa Francisc a lansat reforme, încercând să aducă transparență, eficiență și responsabilitate în centrul administrativ al Bisericii Catolice. A încercat să curețe casa, să restaureze încrederea în mecanismele de conducere ale Vaticanului și să ofere un model de slujire simplă, în contrast cu opulența de altădată.
Papa Francisc a pus un accent puternic pe cei marginalizați: săracii, migranții, bolnavii, bătrânii sau deținuții. A vorbit despre o „Biserică a celor din urmă” și a încercat să aducă în centrul atenției sociale și ecleziale pe cei neglijați de economia globală și de elitele politice. Nu puține sunt momentele în care gesturile sale cum ar fi spălarea picioarelor unor refugiați, vizitele în cartiere sărace sau denunțarea „culturii risipei” au fost autentice și inspiratoare.
Totuși într-o lume care cere certitudine și adevăr, Papa Francisc a oferit adesea ambiguitate. Adesea declarațiile publice și interviurile spontane au fost pline de nuanțe, dar rareori de claritate. Întrebările despre împărtășania pentru cei divorțați, despre binecuvântarea cuplurilor homosexuale sau despre rolul femeii în Biserică au primit răspunsuri voalate, subminând mut autoritatea Sfintei Scripturi.
În dorința de a fi un papă al milostivirii și al incluziunii, Francisc a deschis ușa unor interpretări care au dat apă la moară curentelor ideologice contemporane. Deși nu a alterat dogma, discursul său despre „primirea tuturor” a fost adesea înțeles ca o acceptare a păcatului, nu doar a păcătosului. Când lumea redefinește căsătoria, familia, genul și identitatea, Biserica are datoria de a rosti adevărul cu iubire, dar fără compromis. În loc să contrazică aceste mișcări, Francisc le-a întâmpinat cu tăceri sau cuvinte prea blânde, iar în unele cazuri chiar cu semnale de aprobare pastorală.
Poate cea mai gravă tăcere a pontificatului său a fost lipsa de claritate morală în fața războiului din Ucraina. În timp ce Ucraina era invadată, orașe reduse la ruine, biserici bombardate și civili uciși fără milă, Papa Francisc a ales un ton ambiguu. A evitat să numească Rusia drept agresor, preferând să vorbească despre „ambele părți” și despre „provocări istorice”. Într-o declarație devenită notorie, a sugerat că războiul ar fi fost provocat, printre altele, de „lătratul NATO la ușile Rusiei”, o formulare care a rănit adânc victimele agresiunii și a fost instrumentalizată de propaganda Kremlinului. În loc să stea ca un far în fața întunericului nedreptății, Papa a fost perceput mai degrabă ca un mediator slab. Această ezitare a subminat credibilitatea morală a Vaticanului într-un moment când lumea avea nevoie disperată de un glas limpede și ferm.
Papa Francisc a încercat să aducă Biserica Catolică mai aproape de oameni și a reușit în multe privințe. A promovat o cultură a împăcării, a pus accent pe milă și a ieșit din turnul de fildeș al teologiei academice. Dar a făcut toate acestea, uneori, în detrimentul adevărului. Și fără adevăr, mila devine sentimentalism, iar împăcarea devine compromis.
Într-o lume dominată de confuzie morală, războaie, ideologii radicale și atacuri constante asupra valorilor creștine, moștenirea unui papă nu se măsoară doar în reforme administrative sau gesturi de bunăvoință. Se măsoară în adevărul pe care a avut curajul să-l rostească sau să-l tacă.
Papa Francisc a fost un papă sensibil dar nu ferm. A iubit oamenii, dar din păcate, uneori a trădat Adevărul în numele acestei iubiri. Dar cine știe, poate că următorul papă va învăța din pilda înaintașului său și va fi mai bun.
P.S. Pentru sfaturi și îndemnuri biblice despre cum să ai o căsnicie fericită și copii ascultători care să devină adolescenți și tineri bine crescuți, îți recomandăm cărțile Reformarea căsătoriei și De ce copiii contează? de Douglas Wilson. Le poți găsi pe site-ul nostru, accesând linkul Cărți Edictum Dei
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!