RĂSPUNSUL CREȘTIN LA VIOLENȚA DOMESTICĂ – PASTOR BENI CRUCERU

(foto: zf.ro Ziarul Financiar)

PRINCIPIUL VIEȚII PRIMEAZĂ!

Violența domestică este o reală problemă în țara noastră. Alcoolul și violența reprezintă un cocktail toxic în România. Procentual, categoriile care au cel mai mult de suferit sunt femeile și copiii. Sunt pastor și au fost multe situații când am fost întrebat ce ar trebui să facă femeile în astfel de situații. Iată cum văd eu lucrurile.

Ca evanghelic, recunosc sanctitatea căsătoriei și sunt unul care a luptat și luptă împotriva tragediei divorțurilor care afectează atâtea persoane și mai ales copiii. Dar principiul vieții primează! Cel slab trebuie protejat! Cel neputincios trebuie ajutat! Abuzatorul trebuie oprit!

Ca bărbat, e ușor să spui unei femei abuzate să se întoarcă acasă la bărbatul ei pentru că asta e crucea pe care o are de purtat. Ascunzându-ne în spatele sanctității căsătoriei, nu facem decât să ne încărcăm conștiința cu păcatele unei persoane violente. Viața este la fel de sacră precum legământul căsătoriei. Mai mult, viața are prioritate pentru că ea ne-a fost dată întâi și pe ea se bazează principiul sacralității căsătoriei.

Privind la Biblie, vedem că există trei valori sacre care decurg din principiul imago Dei (Geneza 1:26-28, 9:5-6): viața, căsătoria și actul sexual. Ordinea lor este și ea importantă.

Ce facem când avem de ales între viață și căsătorie? Viața are prioritate. E datoria celui care știe că viața cuiva e în pericol să ajute acea persoană. În cazul violenței domestice, asta înseamnă să ajuți femeia și copiii respectivi să iasă din acel mediu periculos cel puțin pentru o vreme și să fie plasați într-un mediu în care să poată trăi în siguranță.

Această responsabilitate poate fi asumată de mai multe persoane sau entități. E datoria statului să oprească un bărbat violent prin orice mijloace necesare: închisoare, amenzi, vizite regulate ale poliției, ordine de restricție, etc. Din păcate, statul român falimentează (și) la acest capitol. Sigur, există și excepții. Mai sunt și polițiști care înțeleg riscul în astfel de situații și iau măsurile necesare.

Ca rude, prieteni, duhovnici, dacă ni se aduce la cunoștință un caz de violență domestică, nu putem sta cu mâinile în sân. Nu trebuie să stăm cu mâinile în sân! Din păcate nu avem, ca români, instinctul de a sări în ajutorul celor abuzați fie pe stradă, fie în privat. Trebuie să ne deprindem cu mentalitatea că și pielea aproapelui e la fel de importantă ca a noastră.

Vechiul Testament este plin de versete în care Dumnezeu condamnă abuzurile și violența:

„Tu, DOAMNE, asculți dorința celor sărmani; Tu le întărești inima, plecându-Ți urechea spre ei, ca să faci dreptate orfanului și celui asuprit, pentru ca omul, care este din țărână, să nu mai insufle groaza.” (Psalmul 10:17-18)

Cuvintele Domnului sunt și mai clare în Ieremia 22:3:

„Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată! Scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului! Nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă! Nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta!”

Aș putea continua cu zeci de astfel de versete. Un lucru este clar: cine are puterea să-l protejeze pe cel slab și neputincios are datoria morală să o facă. Îndemnurile lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură sunt cât se poate de clare: este o datorie morală, nu o problemă de opțiune.

DEGEABA SALVEZI CĂSNICIA CUIVA DACĂ NU-I SALVEZI VIAȚA!

În primul și în primul rând, Dumnezeu ne-a dat viață și abia apoi a urmat căsătoria. În plus, astfel de bărbați violenți regretă amarnic când se trezesc din furie sau/și beție ceea ce au făcut, dar nu se pot controla. Luând măsuri, plasând victimele într-un mediu sigur, înseamnă să tragi un semnal de alarmă față de bărbatul violent și să-l protejezi pe acesta de sine. Dacă avem o datorie morală să căutăm să salvăm o persoană care încearcă să se sinucidă, avem o datorie morală cu mult mai mare când vorbim de victime ale violenței domestice.

Nicolae Steinhardt, gânditorul româno-evreu care s-a convertit la ortodoxie și a făcut pușcărie în comunism pentru convingerile lui, dezvoltă una din afirmațiile filosofului rus Nicolai Berdiaev:

„Problema pâinii, spune marele gânditor, problema pâinii pentru mine ca ins care, nu mă ascund, sunt lacom şi cunosc tendinţa de a mă văicări şi a fi nemulţumit, este, da, o problemă materială. Dar pâinea aproapelui meu, continuă Berdiaev, nu mai e o problemă materială ci o datorie spirituală. Să luăm aminte, înfioraţi de respect, la schimbarea de registru tonal: când sunt în joc eu cu nesaţul meu, eu, individul cârcotaş şi pofticios, pâinea e o problemă. Când mă preocupă însă pâinea aproapelui meu, problema devine datorie, saltă de pe tărâmul material pe cel spiritual.” (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, pag. 137)

PROBLEMA SIGURANȚEI

Extinzând problema pâinii la problema siguranței, rezultă că avem o datorie morală să le oferim celor aflați în pericol siguranța fizică în primul și în primul rând (nu vorbim, în acest punct, de cea psihică care este și mai greu de realizat întrucât abuzatorul și abuzurile rămân în gândurile victimelor mult timp după). E treaba noastră ce decidem cu propria siguranță, dar siguranța aproapelui nostru e o datorie morală. Viața are prioritate. Viața aproapelui ar trebui să aibă și o mai mare prioritate!

În astfel de situații, nu aș avea nicio mustrare de conștiință să fiu martor într-un tribunal pentru a cere un ordin de restricție, să chem poliția sau să mă iau de piept cu un astfel de bărbat dacă știu că asta ar ajuta la protejarea victimelor. Refuzul de a face ceva în astfel de situații, nu ne face pe noi decât victimele falsei noastre spiritualități.

Stai liniștit, nu protejezi căsătoria nimănui, tăcând și lăsând lucrurile neschimbate! Ce căsnicie este aceea în care cel mai de bază element al vieții, siguranța fizică, este periclitată periodic?!? Umanitatea este absentă în cazul abuzatorului și umanitatea lipsește din partea observatorului când stă, impasibil, pe margine. Iar absența umanității, în acest caz, înseamnă să nu reflectăm chipul lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Tăcând, nu facem decât să lăsăm abuzatorul să se dezumanizeze tot mai mult și să lăsăm să se perpetueze acest păcat generație după generație în unele familii.

„Oare tăcând faceţi voi dreptate? Oare așa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor?”
(Psalmul 58:1)

PROBLEMA LEGALĂ

Abuzurile domestice nu sunt doar o problemă morală, ci sunt și o problemă legală. Dacă ai fi martorul unei crime, ce ai face? Ai raporta-o autorităților? Te-ai simți obligat moral? Ei bine, și dacă nu te-ai simți obligat moral, legal ești obligat să o faci. Altfel, poți fi tratat de justiție ca fiind părtaș la crimă. În calitate de pastor, am decis ca, ori de câte ori îmi sunt mărturisite probleme de natură legală, să ajut victimele să le raporteze sau dacă nu vor, să o fac chiar eu.

Eu pot ajuta victimele doar din perspectivă morală, cea legală este datoria statului. În astfel de situații nu aș avea nicio mustrare de conștiință să fiu martor într-un tribunal pentru a cere un ordin de restricție sau pe baza mărturiei mele, abuzatorul să ajungă la închisoare. Sunt destule persoane care, din dorința de a ajuta în tăcere, au ajuns să fie acuzate că au ascuns păcatele abuzatorilor sexuali și au ajuns să fie condamnate public pentru tăcerea lor.

Abuzatorii trebuie să plătească, în astfel de cazuri, și legal. Doar așa li se poate oferi o reală șansă de pocăință, altfel nu înțeleg gravitatea faptelor lor. Nu rezolvăm nimic, ascunzând păcatele sub preș. Nu ajutăm victima să câștige un sentiment al dreptății și nu oferim abuzatorului un context potrivit pentru pocăință autentică. Nu facem altceva decât să perpetuăm pe termen lung un păcat condamnat de Dumnezeu. Drept dovadă stă numărul mare de victime ale abuzului domestic în România, mame, soții, băieți și fete care trebuie să trăiască toată viața, amintindu-și de copilăria lor plină de durere, amărăciune, violență, suferință și traume.

UNELE CĂSNICII POT FI SALVATE, ALTELE NU!

Nu, acest articol NU este un îndemn la divorț! Intenția mea este aceea de a ști cum să răspundem în situații urgente în care victime ale violenței domestice se află în pericol. Victimele trebuie plasate într-un mediu sigur în primul și în primul rând. Ce se va întâmpla după, este o altă discuție mai amplă.

În unele cazuri, căsniciile pot fi salvate, în altele nu. Înainte de a încerca să salvăm căsnicia cuiva, avem datoria să salvăm viața pentru că viața are prioritate! Un lucru știu și sunt convins că ne este cerut de Creatorul nostru: Ce alta cere Domnul de la noi decât să facem dreptate, să iubim mila și să umblăm smeriți cu Domnul nostru? (Mica 6:8 parafrazat)

AUTOR: PASTOR BENI CRUCERU
SURSA:
https://www.facebook.com/beniamin.cruceru/posts/10165804809399676