MINORII CARE FUMEAZĂ ÎN PUBLIC VOR FI AMENDAȚI CU 500 LEI CONFORM UNUI PROIECT DE LEGE

ADOLESCENTI FUMATORI

(foto: jurnalul.ro)

Am văzut de multe ori grupuri de adolescenți care în timpul orelor de curs fug din liceu (chiulesc) și se duc pe străzile alăturate ca să fumeze țigară după țigară fără să fie văzuți de conducerea unității de învățământ. Aceste zone adiacente unde se întâlnesc tinerii respectivi sunt la o distanță de maximum 200 de metri de liceu. Ei pleacă de la ore nu numai pentru a fuma ci și pentru a sta la taclale și a arde gazul sau pentru a “socializa” cum aud tot mai des în zilele noastre. Numai că din nefericire, există această idee tâmpă că pentru a fi acceptat de grup, trebuie să fii ca toți ceilalți, cu nimic mai prejos decât ei, la fel de deștept ca și ei, adică să faci prostia să te-apuci de fumat ca să dai dovadă de multă inteligență ca și ei sau mai bine zis ca să fii la fel de șmecher ca și ei. De ce spun că e tâmpă ideea de a fi acceptat cu orice preț de un anumit grup “select” mai ales că nu-i select deloc? Din simplul motiv că nu te obligă nimeni să faci parte din respectivul grup pentru că ai libertatea să poți face parte dintr-un alt grup mult mai select cum ar fi de exemplu, GRUPUL NEFUMĂTORILOR! Da, ați auzit bine! Încă mai există și adolescenți sau tineri nefumători în România chiar dacă sunt pe cale de dispariție. De ce trebuie neapărat să facem parte din grupul majoritar al fumătorilor și nu din cel minoritar al nefumătorilor?!? Asta nu pot să înțeleg! Dacă unii sunt inconștienți și iresponsabili, de ce trebuie neapărat să fim și noi ca ei? De spiritul de turmă ați auzit vreodată? Ce-o fi aia?!? Dacă unii vor să-și sfârșească viața în chinuri respiratorii îngrozitoare din cauza cancerului bronhopulmonar, de ce trebuie să sfârșim și noi în acest mod?

O VESTE FOARTE BUNĂ! ADOLESCENȚII PRINȘI CĂ FUMEAZĂ ÎN SPAȚIILE PUBLICE VOR FI AMENDAȚI CU PÂNĂ LA 500 LEI CONFORM UNUI PROIECT DE LEGE DEPUS DE MAI MULȚI PARLAMENTARI FOARTE BINE INTENȚIONAȚI!

Acest proiect de lege vine cu mare întârziere în România dar mai bine mai târziu decât niciodată! Adio tineri nesimțiți care fumează în școli sau în mijloacele de transport în comun! Nu vor mai avea voie să fumeze nici în parcuri, nici în gări, nici pe terenurile de sport, nici măcar pe stradă sau în locurile publice! Să fumeze la ei acasă sau mai bine să se lase de fumat!

Prin acest proiect de lege semnat de 29 de senatori și deputați, urmează să se modifice Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Proiectul de lege prevede următoarele:

“Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 metri în jurul acestora”

Adolescenții (deci persoanele cu vârsta mai mică de 18 ani) care nu vor respecta prevederile mai sus menționate, vor fi sancţionate cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei. Să vedem ce vor spune tata și mama când odrasla lor va veni acasă nu numai cu țigara în gură ci și cu un proces verbal de contravenție în valoare de 500 lei! Sunt convins că o să-l pupe! Pe de altă parte, băieții și fetele “de bani gata” vor fuma mai departe în spațiile publice pentru că amenzile le vor fi plătite la infinit de părinții lor pe care îi dau banii afară din casă. Asta dacă sunt niște părinți iresponsabili. Și sunt foarte mulți părinți iresponsabili în România.

Părerea mea este că acest proiect de lege este mai mult decât binevenit deoarece în România sunt din ce în mai mulți tineri care consumă tutun, alcool și droguri.

Inițiatorii proiectului de lege mai precizează următoarele:

“De asemenea, văzând legislaţia naţională în domeniul ordinii publice, constatăm că Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţional consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici o alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor). Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate.”

Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi de Senat. După ce va trece de Senat, va ajunge în Camera Deputaților care este for decizional.

AUTOR: Alina Novăceanu
EDITOR: Mihai Simionescu
EDITOR ONLINE: Ada Vîlceanu

SURSA: AGERPRES
https://www.agerpres.ro/viata-parlamentara/2022/09/28/proiect-amenzi-de-500-lei-pentru-minorii-care-fumeaza-in-locuri-publice-scoli-drumuri-parcuri–986438

Tagged with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow